
Duminica, 29 August 2010
HTC-Columbia a cîştigat prima etapă din Turul Spaniei, după ce a fulgerat pe străzile Sevilliei în faţa celor de la Liquigas şi Saxo Bank. Tricoul roşu va fi purtat de britanicul Mark Cavendish
Departe de săgeţile aurii ale soarelui impunător din sud-vestul Spaniei, la începutul ultimei ore a zilei de sîmbătă, cele 22 de echipe care au celebrat startul în cea de-a 75-a ediţie a Vueltei au avut de "îndurat" 13 km de plat impecabil serpuit printre minunile citadine ale Sevillei. Organizatorii au reintrodus tricoul roşu ca semn distinctiv al liderului competiţiei, la 33 de ani distanţa de momentul cînd acesta a fost cîştigat pentru prima şi singura dată de belgianul Freddy Maertens.
Runda a fost inaugurată de spaniolii cu nume asiatic de la Footon-Servetto-Fuji şi, după aproximativ 90 de minute, ultimii care şi-au rostogolit roţile de pe rampa de lansare au fost cei de la Andalucía-CajaSur.
(Citeste continuarea articolului aici)