
Joi, 20 August 2009
Maria Negoiţă (22 ani) s-a aflat la prima participare la o competiţie de seniori. A fost a doua româncă calificată în finala de la suliţă
- Maria, ai crezut că vei ajunge în finala mondială şi că vei ocupa locul 10?
- La asta am sperat în sufletul meu, dar fiind primul meu concurs de seniori, nu-mi acordasem prea multe şanse. Pînă la urmă, m-am descurcat bine pentru început.
- Ai avut emoţii?
- Da. Stadionul a fost plin. Nu se poate face comparaţie cu întrecerile de juniori sau de tineret la care am participat pînă acum. Şi mi-a fost teamă că sînt prea obosită, dar s-a terminat cu bine.
- Cum îţi vezi viitorul?
- Nu vreau sub nici o formă să mă opresc aici. Vreau să mă calificat la Finala IAAF, urmează apoi Europenele din 2010, Mondialele din 2011 şi Olimpiada de la Londra. Acolo… (Citeste continuarea articolului aici)