
Duminica, 17 Ianuarie 2010
Alexandru Păcurar s-a întors sâmbătă seara în cantonamentul de la Rânca, după ce fusese învoit două zile pentru a merge la Cluj, unde avea de dat un examen la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.
Mijlocaşul a spus că a trecut cu bine toate examenele din această sesiune şi că va fi nevoit să mai plece o dată din cantonament, la finele lunii, când va susţine examenul de licenţă:"Am luat toate examenele dar mai am de susţinut pe cel de licenţă. Deja am făcut demersuri pentru a mă întoarce în 31 ianuarie la Cluj pentru examen şi după aceea voi merge din nou în Antalya", a spus jucătorul.
Printre altele, Păcurar a recunoscut că îşi negociază plecarea de la formaţia din Târgu Jiu şi că nu duce lipsă de oferte, dar a precizat că preţul cerut de şefii de la Pandurii e destul de mare, fapt ce i-ar putea îngreuna tratativele. "Oferte sunt şi din afară şi din ţară, dar se cere prea mult şi cei care mă vor nu pot să plătească… (Citeste continuarea articolului aici)