
Vineri, 20 August 2010
Preşedintele clubului Poli Iaşi, Cristian Stărică, a declarat că gruparea din dealul Copoului a fost exclusă de Federaţia Română de Fotbal (FRF) din campionat şi nu va face recurs la această decizie.
"Am primit o hârtie oficială din partea FRF prin care suntem anunţaţi că suntem excluşi din campionat în sezonul 2010-2011. În actul primit nu se specifică eşalonul la care se face referire. Deşi Poli Iaşi a fost exclusă din campionat, nu vom face recurs! Nu avem bani şi nici nu putem aduce elemente prin care să demonstrăm că vom putea achita restanţele pe care le avem", a declarat Sărică pentru Mediafax.
"În plus, nici bani pentru a susţine activitatea în sezonul viitor nu sunt. E păcat că s-a ajuns aici, dar aşa se întâmplă când acţionarii nu vor să mai dea bani!", a spus Cristian Stărică. Poli Iaşi avea datorii de 3,3 milioane de euro la bugetul statului, jucători şi terţi.