Păsărilă,uriaşul din banca a patra

„La marginea Bucureştiului, lângă groapa Plumbuitei, într-o clasă cu pereţi galbeni. Stând în bancă, abia pe la sfârşitul clasei a patra reuşisem să ating cu vârfurile tenişilor chinezeşti pardoseala. În rest, câteva premii doi, o menţiune şi verdictul învăţătoarei: «Îl duce mintea, dar e puturos!». În spatele meu s-a aşezat un băiat înalt şi subţire. Mult prea înalt pentru vârsta noastră. Era nou. Pe nimeni nu mai interesa dacă e boşoroagă diriga sau dacă ăla de istorie e chiar aşa «al dracu’» cum povestesc ăia mai mari. Curios era cine e uriaşul din banca a patra. Diriginta îşi ia în primire o nouă generaţie. Strigă catalogul. «Cozma Marian?». Cade un «prezent» gros. Trec zilele, iar uriaşul orgolios îşi impune porecla. Era «Păsărilă»! Un fel de Nică al şcolii. Unde vedeai un pâlc de puşti aplecaţi era clar. «Ce a adus, frate, azi, Păsărilă?». «Doi lilieci. I-ai văzut?». Puteai să te bazezi… (Citeste continuarea articolului aici)