
Joi, 26 Noiembrie 2009
Imaginea 1
(1/2) Imaginea 2
(2/2) Rafael Nadal a ieşit din Turneul Campionilor de la Londra, spaniolul fiind învins după un meci dramatic de către rusul Nikolai Davidenko, în două seturi, 6-1, 7-6.
Nadal a pierdut fără drept de apel şi a devenit primul eliminat din competiţie. Campionul de la Wimbledon din 2008 a ajuns la tie-break în al doilea set, însă nu l-a putut cîştiga. Este a doua înfrîngere consecutivă în două seturi pentru spaniol.
"Să fii eliminat de la Turneul Campionilor, ei bine, acesta e tenisul, orice se poate întîmpla. Nu am venit la Londra cu încredere foarte mare în mine, iar în momentul cînd a trebuit să joc bine, nu am făcut-o. Am făcut greşeli, dar m-am şi luptat mult. Am încercat mereu să fiu cel mai bun, dar în aceste partide nu a fost de ajuns", a spus Nadal după înfrîngerea în faţa lui Davidenko.
… (Citeste continuarea articolului aici)